Cum să ții departe apa de ploaie de balconul tău fără să-l închizi cu geamuri termopan?

folie terasa transparentă

Îți place să stai pe balcon cu o cană de cafea sau ciocolată caldă în brațe și să privești ploaia? Pe cine nu încântă un astfel de scenariu? Și pentru noi ideea pare o scenă de basm pe care nu ne-ar deranja s-o trăim cel puțin câteva clipe pe zi, în fiecare zi. Dar pentru un astfel de răsfăț, pe lângă un balcon suficient de spațios încât să poți așeza în el mobilier de exterior, precum unul sau două scaune și o masă, este necesară și o măsură de protecție împotriva apei de ploaie. De aceea, dacă te tentează ideea, în acest articol ți-am pregătit o serie de propuneri eficiente pentru amenajarea balconului astfel încât să-l păstrezi în permanență curat și uscat, fără însă a-l transforma într-o conservă, închizându-l ermetic cu geamuri termopan.

Cum să-ți păstrezi balconul uscat fără a-l închide cu geamuri termopan?

#1 Instalează o prelată terasă transparentă

Prelatele de terasă transparente sunt fabricate din PVC și au o mulțime de avantaje din punct de vedere estetic și practic:

  • se potrivesc cu orice tip de balcon sau terasă indiferent de arhitectura fațadei;
  • sunt foarte eficiente împotriva precipitațiilor, dar și a dăunătorilor precum insectele din anotimpul cald;
  • păstrează balconul ferit de praf în zilele cu furtuni sau vânt puternic;
  • când nu sunt folosite, pot fi trase pentru a permite o aerisire excelentă a spațiului;
  • se pot monta și la complexele rezidențiale noi, unde nu se permite închiderea cu geam termopan.

Dacă un geam termopan izolează un balcon în proporție de 100%, o folie terasă transparentă atinge un randament de aproximativ 99% care combinat cu toate avantajele de mai sus constituie o soluție de închidere mult mai modernă.

Indiferent de forma balconului, foliile transparente pentru terasă se crează pe comandă, în funcție de dimensiunile golului ce urmează a fi acoperit și de aceea o astfel de soluție se pretează pentru orice tip de terasă.

#2 Montează o pergolă retractabilă

Dacă balconul pe care îl ai în proprietate nu este acoperit, înainte de a instala foliile transparente care oferă protecție din lateral este nevoie să-i creezi un acoperiș. Și în acest caz, soluțiile retractabile, ca de exemplu pergolele bioclimatice din aluminiu, sunt mai potrivite decât o construcție fixă.

În primul rând, un acoperiș obișnuit presupune încărcarea balconului cu o greutate foarte mare pe care el, din construcție, nu era proiectat s-o suporte. În al doilea rând, strică fațada clădirii prin adăugarea unui element care inițial nu trebuia să existe acolo.

Pe de altă parte, o pergolă retractabilă este foarte discretă și poate fi folosită doar atunci când se dorește protecția împotriva apei de ploaie și a zăpezii.

#3 Dezvoltă un sistem de scurgere

Chiar dacă îți închizi balconul sau nu, este important ca înăuntrul său să existe și un sistem de scurgere eficient. Nicio metodă de izolare a balconului nu este eficientă dacă uiți să te folosești de ea și de aceea este bine să ai mereu la îndemână o soluție de rezervă.

Pentru un sistem de scurgere eficient, verifică mai întâi dacă balconul tău are o gaură de scurgere. Dacă are, înseamnă că arhitecții au luat în calcul necesitatea acestui sistem și tot ce îți rămâne de făcut este să testezi funcționalitatea lui și să vezi dacă nu cumva există praf sau frunze înăuntru, care să blocheze trecerea apei.

Dacă pe de altă parte balconul tău nu a fost dotat din construcție cu un sistem de scurgere a apei, înseamnă că este momentul să iei legătura cu un arhitect și să discuți posibilitatea creării unuia. Un sistem de scurgere a apei de ploaie din balcon nu costă mult și este foarte practic deoarece previne infiltrațiile și permite curățarea temeinică a balconului cu apă din plin.

Un arhitect sau un constructor cu experiență știe exact unde trebuie să deschidă gaura de evacuare a apei pentru un sistem de scurgere deoarece aceasta trebuie să existe în punctul cel mai înclinat al podelei, acolo unde se strânge apa de ploaie. Apoi, după deschiderea către exterior, se montează în afara balconului un jgheab de scurgere pentru a nu permite apei să se prelingă direct pe fațada blocului. Și astfel, împreună cu soluțiile de mai sus, se obține un balcon perfect uscat și complet ferit de acțiunea precipitațiilor.

More Posts